Voturile la alegerile parlamentare vor fi renumărate la 15 aprili

Voturile exprimate la alegerile parlamentare din 5 aprilie vor fi renumărate la 15 aprilie. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul şedinţei de luni, relatează BASA-press. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a menţionat că CEC a aprobat o Instrucţiune privind renumărarea buletinelor de vot, la solicitarea Curţii Constituţionale. „Buletinele de vot vor fi renumărate după ce vor fi eliberate din toate localităţile din republică”, a spus Ciocan.

Potrivit Instrucţiunii, în procesul renumărării va fi verificat şi numărul de alegatori din listele electorale, inclusiv în cele suplimentare.

Curtea Constituţională (CC) a solicitat CEC să renumere toate voturile exprimate de alegători, în termen de nouă zile.

Anterior, preşedintele Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) a solicitat CC soluţionarea univocă a necesităţii renumărării integrale a voturilor la alegerile parlamentare, în scopul creării unor condiţii fundamentale pentru activitatea stabilă a noului Parlament ales.

Potrivit şefului statului, renumărarea integrală a voturilor, efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare va fi un argument important pentru instituirea stabilităţii politice, a păcii şi a încrederii reciproce în Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.