De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Oamenii de ştiinţă continuă să ne uimească, iar de data aceasta este vorba despre un studiu care a scos la iveală o nouă modalitate de a slăbi.
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că în compania altor persoane, pierdem în greutate fără mari eforturi, astfel încât, socializarea va fi considerată deja o alternativă a curelor de slăbire.
Acelaşi studiu ne arată că secretul constă în transformarea grăsimii albe, adică nesănătoase, în grăsime cafenie, adică sănătoasă, proces ce este stimulat de mediile active.
Probabil vă întrebaţi care e diferenţa dintre cele două, din moment ce ambele sunt grăsimi şi de ele ar trebui de scăpat. Dar să ştiţi că lucrurile nu stau chiar aşa, deoarece se demonstrat deja că grăsimile pot fi uneori, foarte sănătoase.
Astfel, în timp ce cea albă se acumulează în jurul taliei şi pe abdomen, grăsimea cafenie are rolul de a regla temperatura corpului, arzând energie. Concluzia este că grăsimea cafenie arde calorii, în timp ce cea albă se depozitează, iar noi ne naştem cu o anumită cantitate de grăsime cafenie, pe care o pierdem pe parcursul vieţii, pe când grăsimea albă se depozitează.
Studiul făcut de americani a demonstrat că anume socializarea şi toate provocările de ordin emoţional prin care trecem interacţionând cu oamenii din jur ne menţin într-o continuă stare de alertă, fapt ce determină topirea grăsimei albe în favoarea celei cafenii.