Iarna își intră în drepturi la mijloc de ianuarie. Metelorologii anunță pentru următoarele zile temperaturi scăzute și ninsori.
Potrivit datelor prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile se așteaptă o scăderea bruscă a temperaturilor, atingând valori specifice pentru această perioadă. Pe alocuri, acestea vor ajunge și până la -17 grade Celsius.
Astăzi în țară sunt anunțate valori cuprinse între -3 și +2 grade Celsius. Noaptea temperaturile scad până la -6 grade Celsius. Se prevăd precipitații sub formă de lapoviță.
Începând cu a doua jumătate a săptămânii, temperaturile încep să scadă treptat, ajungând în weekend până la -10 grade ziua, iar noaptea acestea coboară până la -17 grade în nordul țării. Sunt preconizate ninsori pe întreg teritoriul țării.