Sâmbetele şi duminicile copilăriei mele însemnau o refugiere în cele mai frumoase sate de la nordul Basarabiei – Zăbriceni şi Oneşti, Edineţ. Atât de mult le îndrăgisem, încât regretam dacă ploaia, vântul sau ninsoarea mă opreau din drum. De când mă ştiu mi-am pus întrebarea unde începe o localitate şi se termină alta? Acum chiar şi cei mai bătrâni oameni nu pot să-ţi răspundă. Dar ce mai contează? Important e că sunt harnici şi gospodari, ceea ce-i deosebeşte e felul de a vorbi, la Oneşti – mai tărăgănat, iar la Zăbriceni – mai rapid. Interesant este că atât o localitate, cât şi cealaltă, până a ajunge la denumirile actuale au fost botezate în fel şi chip: Zăbricenii – Zubricăuţi, Zubriceni, iar Oneştii – Porciuleni, Purceleni.
Zăbriceniul e una dintre cele mai vechi localităţi din spaţiul dintre Prut şi Nistru, pomenită prima dată la 17 aprilie 1429 într-o gramotă a domnitorul Ţării Moldovei Alexandru cel Bun prin care boierului Radul gramatic îi sunt dăruite două sate la Terebne, Zubricăuţi şi Ivancăuţi. Nu este exclus că satul apare cu mult mai înainte decât atestarea documentară, cu vreo 56-72 de ani mai devreme.
De fiecare dată am admirat Pădurea Cernitei, am gustat din apa de la Izvorul turcilor. În partea de asfinţit a Zăbricenilor, numită Teiuş, a fost cândva una dintre cele mai vestite crame de la nordul Basarabiei. Pe locul acesteia, mai târziu, a fost construit un depozit de pesticide (!). În Valea Iazului se află o mulţime de fântâni şi izvoare, iar alături este valea care pe timpuri avea cele mai multe fâneţe – botezată de localnici – Valea Fânaţelor. Printre alte toponime sonore sunt: Hârtoapele, Sărbuşca, Valea Bordeiului, Buharna, Dealul Terebnei, La Stâncuţă.
Oneştiul de astăzi este format din satele de altă dată: Porciuleni, întemeiat la 1620 şi Oneşti, care apare la 1772. La 1936, la o adunarea generală a sătenilor, aceste două localităţi se unesc şi primesc actualul toponim. Porciuleni (Oneşti) este menţionat pentru prima dată la 2 martie 1528, pe timpul domniei lui Petru Rareş, peste cinci zile, printr-o gramotă specială acest sat este dat logofătului Toader.
La 1799, la Porciuleni este construită o biserică de lemn, adus din pădurea Cernitei. Aceasta purta numele Sfântului Nicolae, cu Hramul de Duminica Mare – la Zăbriceni şi de Acoperemântul Maicii Domnului – la Porciuleni. Mai târziu pe locul acesteia este înălţat un sfânt lăcaş din piatră. Se spune că lăcaşul sfânt de aici a avut parte mereu de duhovnici deosebiţi, cu o pregătire spirituală şi intelectuală de invidiat. Unul dintre cei mai iluştri slujitori a fost preotul Gheoghe Erimiţa, absolvent al Academiei Teologice de la Kiev. Datorită acestuia biserica de la Oneşti a avut întotdeauna uşile deschise.
Multă lume se îndreaptă spre Zăbriceni pentru a vedea şi Mănăstirea află în pădurea din preajmă. Situată la 200 de km de Chişinău, aceasta a apărut în arealul spiritual al acestui pământ în ajunul marcării a două mii de ani de la Naşterea lui Hristos. De aceea, ctitorul mănăstirii, regretatul Arhimandrit Dorimedont, a şi ales drept hram una dintre cele mai mari sărbători a creştinătăţii – „Naşterea Domnului”. Pe timpuri, pe aceste locuri a funcţionat sanatoriul de odihnă şi tratament „Albinuţa”. În anii sovietismului, aici se spunea că religia este opiu pentru popor şi erau recitate fel de fel de poezii ateiste. Acum, însă nordul Moldovei are parte de un adevărat sanatoriu pentru suflete.
Oricine s-a născut aici sau a avut ocazia să treacă, a observat şi ţine minte că aceste bătrâne localităţi de la nordul Basarabiei au căsuţele aruncate, precum nişte diamante, iar gospodarii au mare grijă de ele ca nu cumva cineva să le spună că nu sunt demni urmaşi ai răzeşilor.
