Zi memorabilă pentru Nicolae Timofti! A fost ales cel de-al patrulea șef de stat în Moldova

Astăzi se împlinesc patru ani de cât Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. La 16 martie 2012 Parlamentul l-a votat pe cel de-al patrulea șef de stat, cu sprijinul a 62 de deputaţi, minimul necesar fiind de 61 de voturi.

Nicolae Timofti a fost desemnat candidatul pentru funcţia de şef al statului de către Alianţa pentru Integrare Europeană. Până atunci el deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru Nicolae Timofti votaseră 58 de deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană, trei deputaţi socialişti şi deputatul neafiliat Mihai Godea.

Partidul Comuniştilor boicotase alegerea şefului statului.

Alegerea sa în funcția de președinte a devenit posibilă după ce trei deputați comuniști – Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Veronica Ambramciuc – au părăsit fracțiunea parlamentară a PCRM și au acceptat să voteze un candidat neutru la funcția de șef al statului.

Astfel, Republica Moldova a pus capăt unei crize politice care dura de aproape trei ani, timp în care ţara a fost condusă de un preşedinte interimar.

“Am acceptat această propunere în interesul ţării, pentru liniştea şi stabilitatea tuturor. N-am niciun interes decât o ţară bogată, cu un vector european. Împreună cu dvs, cu toată conducerea ţării, vom reuşi să realizăm totul spre binele ţării, să-i întoarcem pe toţi care au plecat, să avem o ţară bogată şi funcţională”, a declarat Timofti, în faţa mulţimii adunate în faţa Palatului Republicii, pentru a susţine alegerea preşedintelui.

În faţa deputaţilor, Nicolae Timofti a declarat că „ţara noastră este divizată, este nevoie de o idee care să unească oamenii, iar această idee este integrarea europeană”.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că UE este un spaţiu de valori şi bunăstare şi că ei merită să fie acolo. Astăzi sunt forţe care încearcă să discrediteze această idee. Datoria mea va fi să explic cetăţenilor importanţa integrării”, a subliniat atunci el.

Potrivit Art 80 din Constituţia Republicii Moldova, „Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.”

Nicolae Timofti s-a născut pe 22 decembrie 1948 în satul Ciutulesti, Floreşti. A absolvit şcoala din oraşul Floreşti, apoi Facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de consultant superior la Ministerul Justiţiei. În 1976 este ales judecător, iar în 1990 – vicepreşedinte al Judecătoriei Supreme şi preşedinte al Colegiului Penal. După reformarea sistemului judecătoresc, în 1996 este numit preşedinte al Curţii de Apel. El a fost destituit din această funcţie în decembrie 2001.

Din 1996 şi până în prezent în 2012 a deţinut funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Moldova. În martie 2011 fusese ales preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Nicolae Timofti deţine ordinul “Gloria Muncii” şi titlul de “Om emerit”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.